Eminescu,.un clasic mereu actual .......

Pagina 3 din 5 Înapoi  1, 2, 3, 4, 5  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Re: Eminescu,.un clasic mereu actual .......

Mesaj Scris de Maria la data de Sam 24 Noi 2012 - 22:57

Mihai Eminescu
- Şi Dacă De Cu Ziuă...

Si daca de cu ziua se-ntâmpla sa te vaz
Desigur ca la noapte un tei o sa visez,
Iar daca de cu ziua eu întâlnesc un tei
În somnu-mi toata noaptea te uiti în ochii mei.

Maria
senior
senior

Mesaje : 6913
Data de inscriere : 31/05/2012

Sus In jos

Re: Eminescu,.un clasic mereu actual .......

Mesaj Scris de Geo la data de Sam 24 Noi 2012 - 22:58

Sanziana a scris:
Astazi tu de buna voie
Îmi întinzi dulcea ta gura:
Soartea mi le-a dat pe toate
Cu asupra de masura.

''cu asupra de masura '' ... adica ? thinking
avatar
Geo
senior
senior

Mesaje : 13600
Puncte : 28035
Reputatie : 340
Data de inscriere : 21/03/2010

http://www.youtube.com/user/27Dune

Sus In jos

Re: Eminescu,.un clasic mereu actual .......

Mesaj Scris de Maria la data de Sam 24 Noi 2012 - 22:59

zodiile Laughing Razz
Nu vazusi in titlu cine -a indeplinit dorinta ? Asa

_________________
„Dacă vrei să duci o viaţă fericită, leagă-te de un scop nu de oameni ori de obiecte“. Albert Einstein
avatar
Maria
senior
senior

Mesaje : 6913
Puncte : 15957
Reputatie : 526
Data de inscriere : 31/05/2012
Localizare : Pretutindeni

Sus In jos

Re: Eminescu,.un clasic mereu actual .......

Mesaj Scris de Maria la data de Sam 24 Noi 2012 - 23:03

sau , te pomenesti ca nu ai inteles "cu asupra " ...hmmmm
este cu varf ,draga Dune, nu masurat cum fac altii, nu dam nume.... Laughing

_________________
„Dacă vrei să duci o viaţă fericită, leagă-te de un scop nu de oameni ori de obiecte“. Albert Einstein
avatar
Maria
senior
senior

Mesaje : 6913
Puncte : 15957
Reputatie : 526
Data de inscriere : 31/05/2012
Localizare : Pretutindeni

Sus In jos

Re: Eminescu,.un clasic mereu actual .......

Mesaj Scris de Geo la data de Sam 24 Noi 2012 - 23:08

Eu am tradus ''peste masura'' ...adica i-a dat mult peste asteptarile sale fluier

Si cine e cu masura ? ...persoana importanta ? thinking

Laughing


Ultima editare efectuata de catre Dune in Sam 24 Noi 2012 - 23:09, editata de 1 ori
avatar
Geo
senior
senior

Mesaje : 13600
Puncte : 28035
Reputatie : 340
Data de inscriere : 21/03/2010

http://www.youtube.com/user/27Dune

Sus In jos

Re: Eminescu,.un clasic mereu actual .......

Mesaj Scris de Maria la data de Sam 24 Noi 2012 - 23:09

fiecare zice ce vrea si fiecare intelege ce vrea.... Razz
cica asa-i si-n politica , apropos de campanie.... Asa

_________________
„Dacă vrei să duci o viaţă fericită, leagă-te de un scop nu de oameni ori de obiecte“. Albert Einstein
avatar
Maria
senior
senior

Mesaje : 6913
Puncte : 15957
Reputatie : 526
Data de inscriere : 31/05/2012
Localizare : Pretutindeni

Sus In jos

Re: Eminescu,.un clasic mereu actual .......

Mesaj Scris de Dor la data de Sam 8 Dec 2012 - 21:11

La steaua
.
La steaua care-a rasarit
E-o cale-atat de lunga
Ca mii de ani i-au trebuit
Luminii sa ne-ajunga
.
Poate de mult sa stins in drum
In departari albastre,
Iar raza ei deabea acum
Luci vederii noastre
.
Icoana stelei ce-a murit
Incet pe cer se suie;
Era pe cand nu sa zarit,
Azi o vedem, si nu e.
.
Tot astfel cand al nostru dor
Porni in noapte-adanca,
Lumina stinsului amor
Ne urmareste inca.

_________________
Cine vrea sa-i fie bine
Sa ia viata-asa cum vine...
avatar
Dor
junior
junior

Mesaje : 796
Puncte : 4394
Reputatie : 69
Data de inscriere : 21/03/2010

Sus In jos

Re: Eminescu,.un clasic mereu actual .......

Mesaj Scris de Geo la data de Mar 15 Ian 2013 - 9:05

Astazi se fac 163 de ani de la nasterea lui Eminescu ...

''Recitindu-l pe Eminescu ne reîntoarcem, ca într-un dulce somn, la noi acasă.'' ( Mircea Eliade )

_________________
''Ori de cate ori lumea este de acord cu mine,
simt ca eu trebuie sa fi gresit.'' O.W.
avatar
Geo
senior
senior

Mesaje : 13600
Puncte : 28035
Reputatie : 340
Data de inscriere : 21/03/2010

http://www.youtube.com/user/27Dune

Sus In jos

Re: Eminescu,.un clasic mereu actual .......

Mesaj Scris de Maria la data de Mar 15 Ian 2013 - 16:29

La multi ani ,in eternitate, Eminul nostru iubit !

Mihai Eminescu

Şi dacă de cu ziuă...


Şi dacă de cu ziuă se-ntâmplă să te văz
Desigur că la noapte un tei o să visez,
Iar dacă de cu ziuă eu întâlnesc un tei
În somnu-mi toată noaptea te uiti în ochii mei.

_________________
„Dacă vrei să duci o viaţă fericită, leagă-te de un scop nu de oameni ori de obiecte“. Albert Einstein
avatar
Maria
senior
senior

Mesaje : 6913
Puncte : 15957
Reputatie : 526
Data de inscriere : 31/05/2012
Localizare : Pretutindeni

Sus In jos

Re: Eminescu,.un clasic mereu actual .......

Mesaj Scris de Maria la data de Mar 15 Ian 2013 - 19:46


-15 ianuarie ziua lui Eminescu, 163 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu;
-Din scrisorile lui Mihai Eminescu catre Veronica Micle

Fără a ţine cont de piedicile morale, cei doi au început timid, în capitala austro-ungară, o relaţie de amor ce avea să fie condimentată, în următorii 17 ani, cu multă pasiune, intrigi, despărţiri şi reîmpăcări.

Draga mea Veronică,
Ca eu să nu-ţi scriu e de înţeles. Bolnav, neputând dormi nopţile şi cu toate astea trebuind să scriu zilnic, nu am nici dispoziţie de a-ţi scrie ţie, căreia aş vrea să-i scriu închinăciuni, nu vorbe simple. Dar tu care ai timp şi nu eşti bolnavă să nu-mi scrii e mai puţin explicabil. Tu trebuie să fii îngăduitoare cu mine, mai îngăduitoare decât cu oricine altul, pentru că eu sunt unul din oamenii cei mai nenorociţi din lume.
Şi tu ştii care este acea nenorocire. Sunt nepractic, sunt peste voia mea grăitor de adevăr, mulţi mă urăsc şi nimeni nu mă iubeşte afară de tine. Şi poate nici tu nu m-ai fi iubit câtuşi de puţin, dacă nu era acest lucru extraordinar în viaţa mea care e totodată o extraordinară nenorocire. Căci e bine ca omul să fie tratabil, maniabil, să se adapteze cu împrejurările şi să prinză din sbor puţinul noroc care îl dă o viaţă scurtă şi chinuită, şi eu nu am făcut nimic din toate acestea, ci te-am atras încă şi pe tine în cercul meu fatal, te-am făcut părtaşă urei cu care oamenii mă onorează pe mine. Căci acesta e singurul reazim al caracterului meu – mă onorează ura lor şi nici nu mă pot închipui altfel decât urât de ei.
Dar tu pentru aceasta nu trebuie să mă bănuieşti, tu rămâi cum ai fost şi scrie-mi. Tendinţa mea constantă va fi de a-mi împlini făgăduinţele curând ori târziu, dar mai bine târziu decât niciodată.
Sunt atât de trist şi e atât de deşartă viaţa mea de bucurii, încât numai scrisorile de la tine mă mai bucură. A le suspenda sau a rări scrisorile tale m-ar durea chiar dacă n-ai mai iubi

pe Emin
Scrie cu degetele pe cari le sărut.
(1880 Februar)

Bucureşti 3 Mai 1880
Stimabilă Doamnă şi respectata mea amică,
Dacă v-am putut trimite atât de repede scrisorile în cestiune, cauza e că ele au fost totdeuna la mine; pentru actele cerute veţi binevoi a îngădui una sau două zile ca să le caut în vravul meu de cărţi, nearanjate încă din lipsă de timp şi legate în teancuri tocmai în acele nefericite zile de Paşti, singurele libere pe care le-am avut de atâta timp şi pe care le-am întrebuinţat la legarea în teancuri a cărţilor. În orice caz, stimabila mea Doamnă, sper a nu-mi atrage din nou supărarea DV. şi Vă rog de mii de ori să mă iertaţi, dacă nevoind a Vă lăsa fără răspuns imediat, nu alătur deja pe lângă actele în cestiune.
Vă miraţi de graba – mie desigur penibilă şi neplăcută – cu care V-am trimis scrisorile cerute. Uitaţi însă, se vede, scrisoarea DV. din urmă pe care V-am trimis-o asemenea şi prin care mi-aţi luat orice perspectivă de-a da lucrului o altă formă, decât cea dorită de DV. chiar.
O repet, Doamnă, nu insist câtuşi de puţin de-a urni de pe umerele mele sarcina de vină ce mi se cuvine şi ca omul, care ia orice amănunt asupra sa, după ce a luat totul împreună, nici nu mai gândesc să-mi uşurez sarcina, să atribuiesc altora sau împrejurărilor sau în fine numai greutăţilor momentane purtarea mea oricum ar fi fost.
Cât voi putea voi încerca să îndreptez ceea ce-am greşit; a silui împrejurările, iată singurul lucru pe care nu-l pot face prevăzând de mai-nainte zădărnicia unor asemenea încercări.
Sfârşesc scrisoarea mea prin părerea de rău că aţi găsit de cuviinţă a-mi imputa fapte, pe care nu le cunosc, relatate DV. de persoane, pe cari asemenea nu le cunosc. În orice caz, în retragerea absolută în care trăiesc, a fost ceva nou pentru mine de-a afla despre ocupaţiuni, cărora se pretinde că mă dedau sau despre petreceri, la cari se pretinde c-aş fi luând parte. Sunt atât de retras, Doamnă, şi am atât de puţin interes pentru ceea ce se vorbeşte sau nu despre mine, c-un cuvânt toată viaţa mea e atât de simplă, cu toate greutăţile ei, încât nici curiozitatea n-o am de-a şti cine şi-a luat libertatea de-a zice că pretinde a mă cunoaşte, nici curiozitatea de-a şti ce se vorbeşte.
O singură dorinţă am avut, dar dacă şi oameni şi împrejurări o fac să devină irealizabilă, nu voi fi eu acela care să impun unora, să siluesc pe celelalte. Toate merg, se vede, pe-un drum prescris de mai-nainte, asupra căruia puterea individului nu are nici o influenţă.
Repetând rugăciunea să binevoiţi a îngădui vro două zile până să vă pot trimite actele rămân cu tot respectul
al DVoastre supus servitor
M. Eminescu
Bucureşti 12 Octomvrie 1880

Doamna mea,
Îmi permiteţi a nu mai şti ce să Vă răspund. După ce singură aţi rupt relaţiile cu mine, după ce le-aţi dat o publicitate, pe care eu nu le-o dădusem nicicând, după ce în sfârşit prin nenorocita comunicare a unor mărturisiri, ce avusesem imprudenţa de-a Vi le face aţi făcut ca în adevăr întregul cerc de cunoştinţe de care mă bucuram să fie revoltat în contra mea, veniţi acum a adăuga tuturor grijilor mele zilnice o nouă grijă, atribuindu-mi o responsabilitate, pe care oricât de drept aş fi, n-o pot recunoaşte în măsura în care mi-o atribuiţi.
Niciodată Doamnă, desfacerea noastră, de-ar fi trebuit să aibă loc, nu s-ar fi căzut a se face cu atâta amărăciune, cu care aţi făcut-o DVoastră. După ce dar veninul acestei amărăciuni m-a desiluzionat cu desăvârşire asupra suportabilităţii unor relaţiuni între noi, după ce am judecat că continuarea lor ar fi o nenorocire pentru Dta şi pentru mine, după ce astfel, zdrobit de această convingere care mi se impune prin deosebirea caracterelor noastre, m-am mulţumit cu visul unei fericiri trecute, ştiind bine că alta viitoare nu mai e cu putinţă, DVoastră pare că găsiţi o deosebită plăcere de-a mă tortura cu destăinuirea unor hotărâri, copilăreşti şi condamnabile, la care nu m-aş fi aşteptat din partea unei femei atât de inteligente, atât de graţioase precum sunteţi DVoastră.
Doamnă, crede-mă odată că ceea ce Dta presupui că e amor din partea Dtale nu e decât îndărătnicie. Dacă această îndărătnicie s-ar putea înlătura prin declararea că eşti frumoasă, inteligentă, demnă de-a fi iubită de alţi oameni superiori nimicniciei mele, ţi-aş face-o bucuros. Fii bună şi nu te crede dispreţuită de mine. Dar sentimentul meu nu mai poate fi de acum înainte decât stimă şi amiciţie, nicicând acela care a fost atât de adânc turburat, fie de împrejurări, fie de noi înşine.
al DVoastre supus
M. Eminescu

Momoţi dragă,
Din faptul că nu ai căpătat ieri depeşă, vei fi conchis fără îndoială că ieri nu a fost la ordinea zilei petiţia ta. De la 1 pân’ la 4 am stat ieri la Cameră în deşert. Nicu Gane mi-a spus c-o să vie Sâmbăta viitoare, ceea ce doresc şi eu pentru ca să se mântuie odată.
Pe pezevenchiul cel de grec nu-l mai primi, te rog; sau – dacă-l primeşti – te oblig să fie şi Câmpeanca de faţă, pentru că nu voi să rămâi tu, om sincer şi adevărat, incapabil de viclenie şi minciună, sub impresia acestui şarpe veninos, acestei archicanalii ingrate, mincinoase şi spioane. – Eine schwache Stunde – zici tu că e partea slabă a femeilor. De aceea mă tem şi eu mai mult decât de orice şi de aceea găsesc preferabil să nu-l găsesc de loc şi să-i ceri prin madame Câmpeanu scrisorile, dacă va veni. Ce mai are a-ţi spune azi, când a aruncat asupra fericirii noastre cea mai neagră injurie? Eu nu ştiu cum tu nu ai sentimentul pe care-l am eu şi nu recunoşti că apropierea acestui mizerabil de tine e o injurie mortală pentru noi amândoi? Din purtarea ta în această cestiune delicată voi face un merit, dacă va fi bună, un merit pentru care îţi voi fi recunoscător toată viaţa mea.
Nicuţă, fii cuminte. Pe mine m-apucă iar furia înnăscută caracterului meu, gelozia, cea mai rea şi mai amară din toate patimele. Te rog să n-o hrăneşti, dacă nu vrei să-mi iei liniştea trebuincioasă pentru a iubi atât de senin, precum te-am iubit în momentele cele mai bune ale vieţii.
Te sărut din creştet pân’în tălpi şi rămân
al tău Emin
7 fevruarie 1882

Momoţi,
Scrisoarea de la 5 am primit-o în 7. Te rog să-mi spui dacă primeşti regulat scrisorile mele, căci şi mie îmi vine ideea să le numerotez ca vestita femee din romanul francez. În scrisoarea de ieri, preocupat de gelozie, am uitat să-ţi zic că tu eşti Momoţi a mea – numai a mea, că eşti gingaşă ca un crin şi albă ca şi el, dar nu aşa de cuminte.
Titus îmi propune să-mi editez versurile şi am şi luat de la el volumul 1870-71 din “Convorbiri” unde stau “Venere şi Madonă” şi “Epigonii”. Vai Muţi, ce greşeli de ritm şi rimă, câte nonsensuri, ce cuvinte stranii! E oare cu putinţă a le mai corija, a face ceva din ele? Mai nu cred, dar în sfârşit să cercăm.
De-ai fi aici te-aş pupa! Dar aşa să pup în vânt? Căci tu eşti începutul şi sfârşitul vieţii mele, cu tine se-ncepe şi se-nchee gândul meu, al
lui Emin

Draga mea Veronicuţă,
Sunt cinci ceasuri de dimineaţă şi eu, luându-mă cu lucrul, n-am putut închide ochii încă. Acum, după ce-am sfârşit câte aveam de făcut, îmi închei ziua gândind la tine, pasărea mea cea sprintenă, cea voioasă şi tristă totodată şi aş vrea să pun mâna pe tine, să te sărut pe aripă… pe locul unde va fi fost odată două aripi, pe umărul tău cel alb şi rotund şi frumos. Dar trebuie să-mi pun pofta-n cui, căci în acest moment tu dormi dusă, în pătuţul tău aşternut desigur c-o fină pânză de in, iar eu mă uit în lumânare şi gândesc la tine. Dormi şi nu te trezi, draga mea Nicuţă, că eu te păzesc tocmai de aici.
Iar mâni când te vei trezi, ai s-aştepţi scrisoare şi poimâni are să-ţi vie şi atunci ai să ştii şi tu ce făceai pe când eu scriam aceste şiruri şi eu cum te-nchipuiesc pe tine, dormind nesărutată, în pat. Oh, nesărutato, tare te-aş mai săruta!
Ieri seara, mititicule, am fost pentru întâia dată de când te-ai dus tu, la un concert. Pablo de Sarasate, violonistul spaniol, e aci şi cântă admirabil, aşa precum n-am mai auzit violonist şi tu ştii bine că pe Sivori l-am auzit. Sivori era un mare technic, acesta nu are numai technică, ci şi inimă. Nişte ochi mari, negri, sălbateci are creştinul acesta, şi, deşi e urât ca dracul, trebuie să fi plăcând la cucoane. Dar toate acestea tu le vei fi citind abia poimâne, căci acum dormi, nu-i aşa? Dormi Veronică? Desigur dormi.
Nicu Gane a plecat la Iaşi; deci dacă-l vezi mai zi-i şi tu, că eu, nu e zi lăsată de Dumnezeu în care să nu-l trag de mânecă şi să nu-i aduc aminte. Dar el mai cu “ba azi, ba mâne” n-a făcut vro treabă acătări pân-acum, bată-l-ar norocu încă cu vro şapte duzine de copii dar şi cu milioanele respective cu care să-i crească.
Şi încă să mai ştii una. Mi-am scos ceasornicul meu de aur de unde şedea cu chirie la părintele Strul Avrum şi mă fudulesc cu el. Ştii că în el e pururea posibilitatea imediată de-a te aduce la Bucureşti cu nepusă-n masă, căci el reprezintă oricând capitalul necesar pentru transportul celui mai scump odor ce-l am eu în Iaşi, încât eu îmi imaginez următoare consecuţiune în prezenţa celor două odoare ale mele: când tu vei fi aici, el poate lipsi, când tu vei lipsi el va-ncerca să vie la loc. Îţi poţi tu închipui a cui prezenţă o prefer. Ce faci c-un ceasornic? Te uiţi la el. Pe când cu tine? Câte nu facem noi de par ceasurile minute şi zilele sferturi de ceas?

Măi Momoţelule,
Pe cât de mititică eşti tu, pe atât de perfidă. Îmi imputezi ba că n-am treabă, ba că nu-ţi trimit “Timpul” regulat, fiindcă uit să ţi-l trimit, ba – grozăvia grozăviilor – îmi dai sfatul să mă amusez.
Oare n-ai pătruns tu încă natura mea de călugăr pentru a şti că nu există amuzament pentru mine fără tine şi că tot ce vorbeşti tu e moftologhie? Critica asupra cărţii lui Slavici e scrisă de mult – însă n-am publicat-o încă pentru că voi s-o remaniez. Poezia nu ţi-am trimis-o pentru că asemenea voi s-o remaniez. Am mai scris o critică asupra “Columnei lui Traian” care iar voi s-o remaniez. Tu ştii că la mine remanierile sunt lucrul de căpetenie, căci se cere să fiu într-o dispoziţie identică cu aceea în care am scris.
“Timpul”, suflete, în zilele când nu am treabă acolo, nu aştept pân-o ieşi de sub tipar şi ţi-l trimit a doua zi. Astfel eşti dispensată de a citi articolele de fond ale Dlui Christescu a doua zi după ce-au apărut. Le citeşti a treia zi, numai pe ale mele a doua zi – abstracţie făcând de admirabilele producţiuni ale penei onorabilului Păucescu, cari cată să te fi interesând foarte mult.
Momoţelule, crede că gândesc zilnic la tine şi mi-e dor şi că – în momentul în care, fără jenă, ţi-oi putea face aripi, ca să stăm fără jenă în acest oraş, ţi le fac ca să-mi vii pe sus ca o rândunică de odată cu primăvara. Căci s-a făcut primăvară, a sosit – fără flori şi fără verdeaţă încă – şi primăvara e vremea iubirii, de predilecţie. Pe muză nu fii geloasă, căci ea în adevăr nu mai produce nimic, Cred chiar că talentul de versificare a fost numai un incident al tinereţei şi că proză e ceea ce voi scrie de acum înainte. Poate da, poate nu; încă nu ştiu.
Când vei veni, vei afla de la madame Slavici dacă am ieşit vreodată seara sau m-am dus pe undeva. La comediile lui Vondracec n-am fost decât una singură dată et c’est tout, asemenea la Sarasate la amândouă concertele, ceea ce ţi-am şi scris. Autrement nulle part.

Draga şi mititica mea Moţi,
Se vede că voi fi având vro înrudire simpatică cu Hristos de vreme ce în săptămâna Patemilor lui m-a dat din friguri în junghi. Trebuie să ştii că de trei zile avem iarnă completă în ce s-atinge de frig, că piciorul meu drept e ca vai de el şi că pe deasupra am un junghi în partea dreaptă, drept care pun muştar şi piele de iepure la piept. Iată halul în care mă aflu, Moţi, încât nici nu ţi-am putut răspunde ieri la dulcea şi încântătoarea ta scrisoare pe care a căzut o lacrimă din parte-ţi. Draga mea fată! Mi-e milă, mi-e tare milă de tine. Costinescu a mai fost pe la mine şi-ţi trimite complimente.
Îmi zici să vin. Moţi, îmi vine să ţip la ideea de a te vedea şi cu toate acestea – Momoţelul meu drag şi iubit şi dulce şi desmierdăcios – de ce aş zice că vin, dacă nu pot? Nu pot, Moţi, mă rog ţie, nu pot mânca-ţi-aş guriţa ta cea dulce, nu pot, dragă femee. N-am decât trei zile libere: Duminecă, Luni şi Marţi. Una dusul, una întorsul – ce facem cu una singură? Dac-ar fi să-ţi spun motive, ţi-aş spune multe, dar nu voi. Eu ştiu că tu mă crezi, ştiu că mă crezi că de-aş putea, aş fi de mult lângă tine. Ştii tu ce dragă-mi eşti? Din ce în ce mai dragă, pentru că în tine s-a încheiat viaţa mea şi cu toate astea – aşa ne-a fost scris amânduror – prin despărţiri să trecem ca să se lămurească prin amărăciune sufletele noastre. Scumpă Moţico, nu număra zilele, căci în luna viitoare, în Aprilie, vom fi la un loc pe mult, mult timp şi apoi… aşa pentru totdeuna. Acesta e cel din urmă termen al amărăciunii noastre, şi acesta va trece că vreme este. ş-apoi nu ne va mai despărţi nici Dumnezeu, nici dracul.
Te sărut pe gât şi după cap şi pe obrajii amândoi şi “le brin d’amour” pe gură şi mânuţele şi la coate şi pe umăr şi rămân
al tău Emin
Vinerea Patemelor 26 martie 1882

Fetiţule dragă,
Nu te supăra dacă nu-ţi scriu numaidecât după ce-ţi primesc scrisorile, dar în adevăr înot în stele. Acuma m-au apucat frigurile versului şi vei vedea în curând ceea ce scriu. Îndată ce mă voi muta de aici îţi trimit bani de drum; pân-atunci “Legenda” la care lucrez va fi gata şi fiindcă luceafărul răsare în această legendă, tu nu vei fi geloasă de el, fetiţul meu cel gingaş şi mititel, şi nu te-i supăra că nu-ţi scriu imediat, nici că nu-ţi scriu mult. Cred că e un gen cu totul nou acela pe care-l cultiv acum. E de-o linişte perfectă, Veronică, e senin ca amorul meu împăcat, senin ca zilele de aur ce mi le-ai dăruit. Căci tu eşti regina stelelor din cerul meu şi regina gândurilor mele – graziosa – graziosissima donna – pe care o sărut de mii de ori în somn şi trează şi mă plec ei ca robul din “O mie şi una de nopţi”
Emin
10 aprilie 1882

Draga şi dulcea mea fetiţă,
Eu ţi-am răspuns la scrisoarea ta din urmă, e pozitiv. Încât se vede că se va fi pierdut, ceea ce mi s-ar fi întâmplat pentru întâia oară de când corespundem. Îţi scriam de căldurile ce domnesc aci, rugam să mă ierţi că nu ţi-am scris imediat şi-n sfârşit ştiu un lucru: ţi-am scris trei pagini de blagomanii şi te sărutam la sfârşit, cum te sărut serile şi dimineţile măcar cu gândul. Mă mir în adevăr foarte mult cum de n-ai primit-o.
Apropos de Titu. Da! Vorba ceea ; râde vârşa de baltă şi baba de fată. Cine s-a găsit să-ţi facă morală în privinţa relaţiei cu mine? Maiorescu. O fi el critic, o fi el om de litere, dar iubirea mea pentru tine şi desinteresarea ta copilăroasă şi adevărată cu care ai fost şi rămâi a mea, aceasta nu ar fi găsit-o la nici una din doamnele pe care le-a perindat. Deosebirea între el şi mine e că el a avut pururea ce oferi femeilor, şi eu n-am avut nimic, decât ingratitudine chiar. Tu nu eşti de comparat cu acele şi de aceea rău face a te mustra pentru lucruri care sunt spre lauda, nu spre mustrarea ta. Imorală o femeie care iubeşte din capriţiu, imorală cea care iubeşte pentru bani şi pentru interese, dar dacă există moralitate în amor e numai amorul de bunăvoie, fără interes, cu uitare de sine şi cu uitare de tot. De aceea, draga mea Nicuţă, îţi zic: opinia celor ce sunt mai răi decât noi nu ne atinge întru nimic.
Un lucru care te va interesa. Baican scrie o poveste ce i-am spus-o eu şi pe care tu vei recunoaşte-o numaidecât. E o poveste care s-a spus de multe ori la tine acasă şi e publicată în foiletonul “Timpului”.
Eu, versuri nu mai scriu de loc. Dar în adevăr e şi peste putinţă de-a scrie. Zilnic câte un articol de fond, şi pe nişte călduri, drăguţa mea, pe nişte călduri cari produc durere de cap şi te scot din fire. Dar tu îmi spui că scrii şi ştii, Moţi, că odată avem să le corijăm împreună şi le vom edita şi mă tem c-ai să capeţi şi Bene-merenti, Moţ mititel ce eşti tu şi drăgălaş, să treci la nemurire alături cu Sion şi Urechia. Quel plaisir!
Draga mea fată, iartă-mă că n-ai primit scrisoarea mea. Ce să-ţi zic alte dacă te superi? Fiindcă nu poţi bate poşta care mi-a irosit-o, bate-mă pe mine că tare mi-ar plăcea să umblu bătut de tine, odor în codru de tâlhari ce eşti!
Când te culci, gândeşte la mine şi când te scoli asemenea. Şi lasă-mă să te pup, mânca-ţi-aş ochii tăi cei lucii de pisică, şi să te dorlotez ca pe-un pui ce eşti tu, puiţul dulce şi pe vecii vecilor a lui

Emin

Iunie 1882

Din luna lui Iunie 1882.
A plâns scriind-o.
Îngerul meu blond,
Te-aş acoperi toată cu sărutări, cum argintarii îmbracă cu pietre scumpe icoana Maicii Domnului, dacă ai fi de faţă; aş face-o în gând, dacă n-aş fi atât de gelos precum sunt. Tu îmi faci imputarea că nu-ţi vorbesc de loc de amor – dar tu nu ştii că amorul meu e un păhar în adevăr dulce, dar în fundul lui e plin de amărăciune. Şi acea amărăciune, care-mi turbură pururea amintirea ta, e acea gelozie nebună, care mă face distras, care mă amărăşte şi când eşti de faţă, şi când nu eşti. Veronicuţa mea, dacă acest sentiment care tâmpeşte mintea şi stinge-n om orice curaj de viaţă, n-ar învenina pururea zilele şi nopţile mele, dacă n-ar fi ingredienţa fatală a oricărei gândiri la tine, aş fi poate în scrisorile mele mai expresiv şi mai vorbăreţ. Tu trebuie să ştii, Veronică, că pe cât te iubesc, tot aşa – uneori – te urăsc; te urăsc fără cauză, fără cuvânt, numai pentru că-mi închipuiesc că râzi cu altul, pentru care râsul tău nu are preţul ce i-l dau eu şi nebunesc la ideea că te-ar putea atinge altul, când trupul tău e al meu exclusiv şi fără împărtăşire. Te urăsc uneori pentru că te ştiu stăpână pe toate farmecele cu care m-ai nebunit, te urăsc presupuind că ai putea dărui din ceea ce e averea mea, singura mea avere. Fericit pe deplin nu aş fi cu tine, decât departe de lume, unde să n-am nici a te arăta nimănui şi liniştit nu aş fi decât închizându-te într-o colivie, unde numai eu să am intrarea. Şi această amărăciune e uneori atât de mare, încât pare c-aş fi vrut să nu te fi văzut niciodată. E drept că viaţa mea ar fi fost săracă, ar fi fost lipsită de tot ce-i dă cuprins şi înţeles, e drept că nu te-aş fi strâns în braţe, dulce şi albă amică, dar nici n-aş fi suferit atât, nici n-aş fi trăit pururea ca un om care duce un tezaur printr-un codru de tâlhari. Oare acel om, pururea în pericol de a-şi arunca viaţa pentru acel tezaur şi pururea în pericol de a-l pierde, nu-şi zice în sine uneori că, cu toate că iubeşte tezaurul, ar fi fost – nu mai fericit, dar mai puţin nefericit să nu-l fi avut? Aşa zice poate, dar cu toate acestea nu-l lasă în pădure, cu toate acestea-l iubeşte mai mult decât viaţa. Aşa te iubesc şi eu – mai mult decât viaţa, mai mult decât orice în lume şi pururea cu frica-n sân, aş vrea să mor or să murim împreună, ca să nu mai am frica de-a te pierde. Ţi-am spus, Nicuţă, că pentru mine viaţa s-a încheiat. Ce-mi mai spui tu, că sper să aflu alt amor cu uşurinţă şi că nu apreciez îndestul dragostea ta? Nu mai sunt în stare şi nu voi mai fi de-a iubi nimic în lume, afară de tine.
Dac-ai cunoaşte această mizerie sufletească care mă roade, dacă ai şti cu câtă amărăciune, cu câtă neagră şi urâtă gelozie te iubesc, nu mi-ai mai face imputarea că nu-ţi scriu uneori o vorbă de amor. În acel moment te-aş săruta, te-aş desmierda, dar te-aş ucide totodată.
Momoţelule, îţi sărut mânile tale mici şi genunchii tăi cu gropiţe şi gura ta cea dulce şi părul şi ochii şi coatele şi toată, toată te sărut şi te rog, te rog mult să nu mă uiţi deloc, deşi poate tocmai când vei şti că te iubesc …, nu vei mai pune nici un preţ pe iubirea

lui Emin

Amica mea,
Îţi mulţumesc pentru trimiterea fotografiei. Nu ţi-am răspuns la cea din urmă scrisoare şi n-am dat mai ales urmare cererii pentru batistă şi scrisori, pentru că îmi era atât de greu de-a ,ă despărţi de aceste dulci rămăşiţe ale fericirii şi nefericirii mele, de rămăşiţele singurului sentiment adevărat pe care l-am avut în viaţă şi pe care desigur nu-l voi mai avea nicicând.
Dacă pretinzi în mod absolut ca să-ţi trimit cele din urmă scrisori înapoi, ţi le voi trimite, căci eşti în drept a mi le cere; dar dacă nu le pretinzi, amica mea, atunci te rog lasă-mi-le. Nevrednic de-a le păstra, nevrednic de-a fi iubit de Dta, precum ţi-am spus de atâtea ori, eu o cer acesta nu ca pe un semn de afecţie, ci ca o graţie excepţională. Dar în sfârşit, Dta eşti stăpână pe voinţa Dtale şi dacă îngădui să le păstrez, le voi păstra. Încolo cred că nu vei socoti că aş putea abuza vrodată de ele. Trimiterea fotografiei a fost pentru mine un semn că mi-ai permite a păstra şi acele scrisori, care departe de a face asupră-mi efectul unor triste amintiri, formează comoara, singura comoară a vieţii mele. Îţi simt mâna mică şi rece şi te rog să-mi ierţi şi cele ce ţi-am greşit şi cele ce-ţi închipuieşti că am greşit.
M. Eminescu
NB. Scrisoarea Dtale a întârziat din cauza întreruperii comunicaţiilor.

Iulie 1882
Draga mea Nică,
Călduri, muncă şi necazuri mă opresc de a-ţi răspunde cu acea promptă regularitate de care, de dragul tău, m-aş ţine bucuros. Precum era de prevăzut, după ce am făcut atât de puţine băi şi după ce aerul de bucureşti nu-mi prieşte de loc şi căldurile asemenea, bubele mele ameninţă a se redeschide şi a mă rearunca în acea mizerie morală, care era de vină la tăcerea mea.
Dragul meu Moţ, nimeni, absolut nimeni nu-i în Bucureşti, nici prieteni, nici duşmani. Toţi caută răcoare şi linişte din acest infern, în care cei nevinovaţi se pedepsesc. După ce şi corectorul de la “Timpul” mi s-a îmbolnăvit, am rămas curat redus la mine însumi cu onorabila redacţie… şi pe ce călduri, Doamne sfinte!
Nu fi supărăţică, dacă nu-ţi scriu imediat şi crede-mă că abia găsesc un moment mai limpede în care să pot gândi şi la dragul meu Moţ, la imputările ce ea mi le face şi la fatalitatea că mi-i atât de dragă ş atât de scumpă şi totuşi nu pot fi lângă ea.
Eh! La pauvreté est une mauvaise chose! Şi chip să scap de ea pentru totdeuna nu se vede încă. Dar în sfârşit, bun e Dumnezeu şi meşter e dracul. După ploaie trebuie să vie şi senin, care va fi şi mai senin prin tine, Nică.
Ai avut de descifrat în scrisoarea mea trecută. Am plecat la Chiustenge şi cerneala din călimară s-a făcut în vreme de vară ca păcura – Copirtinb – încât se lipea filă de filă.
Te sărut de mii de ori, Moţ, şi iar te sărut şi iar, şi iar şi te rog să-mi păstrezi locul din inimă care l-ai dăruit lui Emin.

August 1882
Măi fată nebună şi drăgălaşă,
Şi zi e pozitiv că eu te-nşel, că te uit, că-mi eşti dragă numai pe cât te văd cu ochii? Mânca-ţi-aş ochii tăi cei dulci, nebuno, dar te iubesc cu sufletul, dar nu ştiu nici ce să-ncep, nici ce să fac de dragul tău. Dar zi şi tu – ce e de făcut? În vremea asta în care nu-i nimenea aici, în care vegetez ca un adevărat animal, bolnav şi descurajat – cum să vin la tine, pe cine să las în loc?
tu mă sfătuieşti să petrec, să mă folosesc de tinereţe şi alte asemenea mofturi nihiliste pe cari le citeşti în romanuri. Viaţa mea eşti tu, prin urmare nici un gând nu-mi vine măcar să petrec când sunt fără tine. Nimeni nu mă vede nicăiri, duc o viaţă monotonă de pe-o zi pe alta. Singur, fără prieteni şi fără cunoscuţi, şi tu zici să petrec, ca şi când un asemenea lucru se poate comanda în starea sufletească în care sunt.
Tu zici că presimţi nenorociri. Nu mai presimţi, dragul meu suflet, nimic; ceea ce e pozitiv este că suferi de superexcitaţie nervoasă, care va înceta când vom fi împreună şi vom fi împreună. Ce dracu! Odată trebuie să se schimbe în bine mizeria actuală, odată trebuie să ne regăsim pentru toată viaţa ca să nu ne mai despărţim nici odinioară. Iubirea mea pentru tine nu mai e un vis sau o speranţă depărtată; e ceva aievea, e o simţire hotărâtă şi de toate zilele cum e aerul pe care-l respir. Tu ştii fără bine că sunt statornic, chiar încăpăţânat, şi poate dacă n-aş fi aşa, ar fi pe de-o parte mai bine, dar pe de alta nu te-aş iubi cu atâta nestrămutare, precum te iubesc.
E prea adevărat ceea ce-mi scrii, că oamenii sunt mai îngăduitori cu viciile celor bogaţi decât cu patimele adevărate ale omului sărac. Dar aşa e lumea, aşa a fost totdeuna. Cu toate acestea, dacă lumea e nedreaptă, natura nu e tot astfel. O singură clipă din viaţa a doi nenorociţi ca noi, o clipă de uitare de sine şi de beţie plăteşte mai multe decât viaţa întreagă a acestor oameni.
Ţi-am spus, Nicuţă, că urâtă să fii, oricum ai fi, tot dragă ai să-mi rămâi şi nici nu se poate altfel – căci tu eşti cel dintâi amor al meu şi vei fi unicul şi cel din urmă. Dacă aceasta poate fi o mângâiere pentru singurătatea ta, o mângăere e drept că deşartă şi goală, dacă te poate mângâia jurământul meu sfânt că nu iubesc şi nu voi iubi niciodată pe nimeni afară de tine, dacă te poate mângâia mărturisirea că neagră mi-e ziua în care nu te văd, şi pustie viaţa fără de tine, atunci crede-le, căci adevărate sunt şi mângâie-te măcar cât de puţin.
Îţi sărut picioarele tale, copilul meu cel dulce, şi te rog, te rog mult să te linişteşti, să crezi în statornicia şi în iubirea mea şi să speri, dacă poţi spera. Dacă am avea religie, noi doi, am crede că Dumnezeu nu va lăsa nerăsplătit atât amor, dar n-o avem, de aceea numai în noi înşine putem crede şi pe noi înşine ne putem întemeia. Eu zic: crede în mine şi nu vei fi amăgită, afară doar dac-oi muri. Te sărut şi te rog, linişteşte-te, căci starea ta mă doare mai mult decât mizeriile mele proprii. Al tău

Emin

Amica mea,
Ceea ce am auzit, am auzit ca sigur şi pozitiv. M-a durut foarte, dar deprins a te crede, căci cunosc calitatea ta de căpetenie, sinceritatea, te rog să mă ierţi dac-am dat crezământ, sigur fiind că tu eşti îndestul de deschisă ca să-mi spui că momentul a sosit în care arunci frumosul vis în apă. Îmi faci imputări de sute de ori meritate că nu vin la Iaşi, că n-am găsit timpul şi ocazia să vin. Ei, dac-ai şti cum salahoria asta în care petrec împreunată cu boală şi mizerie mă apasă şi mă fac incapabil de-a voi ceva, ai înţelege şi m-ai ierta. De câte ori ne vedem, tu ai ocazia de-a înţelege că te iubesc, tu simţi că sufletul meu întreg e al tău. Ei bine, oricând e tot astfel. Dar îţi spun drept, oricât de mult doresc să te văd, când ştiu că ar fi numai pentru câteva zile, mă sperii eu însumi la ideea de-a veni. La ce? Pentru înăsprirea părerilor de rău, pentru ca din nou să trebuiesc să te părăsesc, pentru ca remuşcarea de-a nu te avea să se nască mai amară şi mai crudă din o scurtă, dulce, nesfârşit de dulce realitate?
Dar să las astea. Eu ştiu cu toată siguranţa că te voi iubi întotdeuna, chiar atunci când nu m-ai mai iubi tu, cu toată risipirea vieţii mele în nimicuri politice, cu toată desordinea mea intelectuală, cu toată demoralizarea de care sunt cuprins, în urma lipsei mele de energie şi lipsei de voinţă.
Să-ţi povestesc ceva neauzit – ca semn de demoralizaţie adâncă, care a pătruns în societatea noastră greco-bulgară. Curtea regală e un adevărat… hotel. Toată lumea se-ntreabă ce s-a-ntâmplat la Sinaia. Garda de acolo a prins pe secretarul legaţiunii belgice ieşind noaptea pe fereastră de la domnişoarele de… onoare. În sfârşit… Regele şi Regina… n-au aflat nimic. Radu Mihai depeşează însă Regelui o telegramă cifrată prin car-l anunţă de tot ce se petrece la Curte. Adjutanţii M. Sale împreună cu domnişoarele trăiau toţi în concubinaj. Regele are însă obicei de-a pune tocmai pe aceste domnişoare să-i descifreze depeşele. Din nefericire pentru ele – toate plecaseră în pădure cu galanţii lor – nimeni nu era decât Regina acasă. Regina se pune de descifrează însăşi depeşa şi-şi pune mâinile-n cap. În sfârşit rege şi regină pleacă în pădure, la pavilionul de vânătoare, şi găsesc…? Întreaga companie de domnişoare de onoare lucrată ca după comandă de întreaga companie de adjutanţi. Scandal! Se zice că toţi adjutanţii şi toate domnişoarele vor fi date afară… dar…
Iată un scandal fără pereche în analele curţilor europene.
Îţi sărut ochii, draga mea dulce, şi te rog să ierţi bănuielile nefericitului

Emin

Septembrie 1882
Doamna mea,
Ţi-aş zice “amica mea”, dacă din scrisorile Dtale n-ar respira pururea un ton de amărăciune, dacă uitând ceea ce am fost – odinioară – şi-mi pare un secol de atunci – ai primi amiciţia ce ţi-o ofer şi respectul pe care am învăţat a-l avea pentru Dta.
Să fim dar odată sinceri între olaltă, să lăsăm acuzările şi suspiciunile de-o parte şi să mă laţi să-ţi descriu cum mi se prezintă mie acest trecut de-un an şi mai bine care mi-a părut atât de lung. De ce mi-ai cerut scrisorile înapoi îmi explic poate. Puţinele zile în care nu ţi-am răspuns ţi-au părut prea lungi şi aveai cuvânt să aştepţi de la mine mai multă grabă. Ceea ce m-a mirat însă este repejunea cu care-ai răspândit în lume vestea rupturii noastre, ceea ce eu nu spusesem absolut nimănui. mai târziu a venit blaga cu totul nemeritată despre Maiorescu, despre o Doamnă oarecare, ce nu ţi-a dorit niciodată rău şi de care erai geloasă fără umbră de cuvânt, dar pe lângă acestea – de ce s-o tăgăduiesc? – a venit, poate prilejuită de aceste mici lucruri, un desenchantement, un urât şi un pustiu în sufletul meu, încât acesta nu s-a putut umplea cu nimica, a rămas permanent.
Dta totdeuna ai gândit că eu petrec în Bucureşti. Te-ai înşelat totdeuna şi fie cine din cunoscuţii mei îţi poate da mărturie c-am trăit ca un pustnic, ca un săhastru. Mizerii trupeşti şi sufleteşti m-au împresurat întotdeuna şi amintirile, căzând una câte una ca frunzele veştede, momente de aur şi momente de durere au lăsat pe urmă-le un desgust de viaţă şi de tot, pe care nu ţi-l pot descrie. Îţi vei fi aducând aminte poate că-ntr-o scrisoare ţi-am cerut iertare c-am îndrăznit a te iubi. Ştiam eu de ce-o cer. Ştiam prea bine că fondul sufletului meu e desgustul, apatia, mizeria. Eu nu sunt făcut pentru nici o femee, nici o femee nu e făcută pentru mine, şi oricare ar crede-o aceasta, ar fi nenorocită. Nu iubesc nimic pentru că nu cred în nimic şi prea greoi pentru a lua vreun lucru precum se prezintă, eu nu am privirea ce înfrumuseţează lumea, ci aceea care vede numai răul, numai defectele, numai partea umbrei. Sătul de viaţă fără a fi trăit vreodată, neavând un interes adevărat pentru nimic în lume, nici pentru mine însumi, şira spinării morale e ruptă la mine, sunt moraliceşte deşălat. Şi Dta mă iubeşti încă, şi Dta nu vezi că sunt imposibil, că-ţi arunci simţirea unui om care nu e-n stare nici de-a-ţi fi recunoscător măcar?
Dă-mă uitării precum te-am mai rugat, căci numai uitarea face viaţa suportabilă.
Nu risipi partea cea mai bună a vieţii şi a inimei d-tale pentru un om care nu e vrednic să-ţi ridice praful urmelor şi crede-mă odată în viaţă când îţi spun marele adevăr, că cel ce nu e-n stare a se iubi pe sine, nu e-n stare a iubi pe nimenea. Va fi poate ca orice organism o jertfă a instinctelor sale fiziologice împreunate c-o idee fixă. dar când un asemenea om ca mine va cerceta cenuşa din inima lui, va vedea că nu există încă nici o scântee, că totul e uscat şi mort, că n-are la ce trăi, că târâie în zădar o existenţă care nu-i place nici lui, nici altora. Nu cred nimic, nu sper nimic şi mi-e moraliceşte frig ca unui bătrân de 80 de ani. Dta trăieşti şi eu sunt ucis – ce raport poate fi între noi?
De aceea lasă amărăciunea de-o parte, bucură-te de-o viaţă care va fi frumoasă încă, pentru că ai devenit o femee demnă, pentru că astăzi eşti ceea ce ar fi trebuit să fii totdeuna după dispoziţiile Dtale generoase şi după spiritul de adevăr pe care-l ai. Părerea de rău de a-ţi fi cauzat Dtale dureri e singura părere de rău pe care-o am… Te rog iartă-mi-le cu atât mai mult cu cât mai mult cu cât eu n-am nimic de iertat, cu atât mai mult cu cât de la Dta n-am văzut decât bine.

Al Dtale supus
Eminescu


_________________
„Dacă vrei să duci o viaţă fericită, leagă-te de un scop nu de oameni ori de obiecte“. Albert Einstein
avatar
Maria
senior
senior

Mesaje : 6913
Puncte : 15957
Reputatie : 526
Data de inscriere : 31/05/2012
Localizare : Pretutindeni

Sus In jos

Re: Eminescu,.un clasic mereu actual .......

Mesaj Scris de Maria la data de Joi 17 Ian 2013 - 21:20

Doua inimi cand se-mbina,
Cand cufund pe tu cu eu,
E lumina din lumina,
Dumnezeu din Dumnezeu,

— Mihai Eminescu

_________________
„Dacă vrei să duci o viaţă fericită, leagă-te de un scop nu de oameni ori de obiecte“. Albert Einstein
avatar
Maria
senior
senior

Mesaje : 6913
Puncte : 15957
Reputatie : 526
Data de inscriere : 31/05/2012
Localizare : Pretutindeni

Sus In jos

Re: Eminescu,.un clasic mereu actual .......

Mesaj Scris de Dor la data de Joi 17 Ian 2013 - 22:31

.........I-mi aduc aminte , elevi de scoala fiind, ne spuneau profesorii cum a inebunit Eminescu de prea multa carte....de-a ajuns la socola.

_________________
Cine vrea sa-i fie bine
Sa ia viata-asa cum vine...
avatar
Dor
junior
junior

Mesaje : 796
Puncte : 4394
Reputatie : 69
Data de inscriere : 21/03/2010

Sus In jos

Re: Eminescu,.un clasic mereu actual .......

Mesaj Scris de Geo la data de Vin 18 Ian 2013 - 18:28

Daca n-ar fi existat Veronica probabil nici Eminescu n-ar mai fi fost cel care il stim astazi Very Happy ...

_________________
''Ori de cate ori lumea este de acord cu mine,
simt ca eu trebuie sa fi gresit.'' O.W.
avatar
Geo
senior
senior

Mesaje : 13600
Puncte : 28035
Reputatie : 340
Data de inscriere : 21/03/2010

http://www.youtube.com/user/27Dune

Sus In jos

Re: Eminescu,.un clasic mereu actual .......

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Pagina 3 din 5 Înapoi  1, 2, 3, 4, 5  Urmatorul

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum